INSTITUŢII

Teatrul Naţional Radu Stanca

Bd. Corneliu Coposu, Nr. 2
550245 Sibiu, România
Telefon: +40 269 21 00 92,
Fax: +40 269 21 05 32
Web: www.sibfest.ro/

Biletele se pot procura de la
Agenţia Teatrala:
Str. Nicolae Balcescu, nr. 17
Tel. 0369 101 578
Program:
Marţi - Sâmbătă - 11:00 – 18:00
Duminică - 10:00 - 14:00
Luni – închis
Informații la tel.: 0369 101578
E-mail: ticketing@sibfest.ro

În zilele de spectacol la spaţiul de joc, cu 30 de minute înainte de ora de începere a reprezentaţiei.

Read More Teatrul Radu Stanca
Read More Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
Read More Alte instituţii de cultură
Read More Vezi toate evenimentele din Sibiu

Ştiri de la Teatrul Radu Stanca

Programul următor la TNRS:

Joi, 25.05.2017, Ora: 19:00
ANTISOCIAL

Read MoreVezi programul pe luna aceasta

Ştiri de la Teatrul Radu Stanca

21.03.2017

„Faust” revine într-o nouă formulă

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie.
Un reper important al teatrului românesc de după 1989, producția TNRS a avut premiera pe data de 19 septembrie 2007 și reprezintă unul din proiectele de referință ale Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Inclus pe lista celor mai mari spectacole ale lumii, spectacolul regizat de Silviu Purcărete a avut reprezentații pe unele dintre cele mai importante scene europene: Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), Festivalul Internațional de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009), Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011) și Maribor Capitală Culturală Europeană (Maribor, 2012). Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

Spectacolul se bazează pe relația cu totul specială dintre Faust și Mefisto. Încă de la început, regizorul Silviu Purcărete a lucrat cu mai mulți actori pentru a găsi formula ideală în care să construiască spectacolul, printre care Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică și Coca Bloss. Rezultatul căutărilor a fost distribuția formată din Ilie Gheorghe (Faust) și Ofelia Popii (Mefisto).
„Dat fiind faptul că actorul Ilie Gheorghe se confruntă cu unele probleme de sănătate și datorită faptului că la teatru au ajuns foarte multe solicitări venite din România și din străinătate, atât din partea publicului cât și din partea unor programatori culturali, organizatori de mari evenimente din Ungaria, Franța, Germania, China, Japonia și Statele Unite ale Americii, am hotărât să reluăm spectacolul cu Miklós Bács, actor care a evoluat în nenumărate spectacole ale regizorului Silviu Purcărete, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, dar și în coproducția internațională a TNRS, Cumnata lui Pantagruel,” a declarat Constantin Chiriac.

Două reprezentații, în premieră cu această distribuție, se vor juca la Fabrica de Cultură, în 8 și 9 aprilie 2016, de la ora 19:00, urmând ca spectacolul să fie prezentat în 27 și 28 aprilie la Budapesta, în cadrul Madách International Theatre Meeting (MITEM). Cele două reprezentații de la Budapesta, sold out, vor avea loc de la ora 19:00, la Eiffel Műhelyház (Eiffer Workshop House), hală amenajată special pentru producția naționalului sibian. În cadrul turneului, reprezentația din 27 aprilie va fi urmată de o discuție cu publicul, iar în 28 aprilie, de la ora 15:00, la Teatrul Național din Budapesta, va avea loc și o conferință specială, moderată de George Banu, cu tema „Faust ca poetică teatrală a lui Silviu Purcărete”, care îi are ca invitați pe regizorul spectacolului, pe scenograful Helmut Stürmer, pe compozitorul Vasile Șirli și pe directorul general al TNRS, Constantin Chiriac. Turneul este realizat cu sprijinul ICR.

Biletele pentru reprezentațiile de la Sibiu au fost puse în vânzare și se pot achiziționa de la Agenţia teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 și online prin eventim.ro.



Adaugă un comentariu

 
 

 
     
Home|Evenimente|Institutii de cultura|Muzee|Istoria culturala|Personalitati|Biserici istorice
© 2011 Primaria Municipiului Sibiu | Design by MB Solutions SRL, All Rights Reserved.