INSTITUŢII

Teatrul Naţional Radu Stanca

Bd. Corneliu Coposu, Nr. 2
550245 Sibiu, România
Telefon: +40 269 21 00 92,
Fax: +40 269 21 05 32
Web: www.sibfest.ro/

Biletele se pot procura de la
Agenţia Teatrala:
Str. Nicolae Balcescu, nr. 17
Tel. 0369 101 578
Program:
Marţi - Sâmbătă - 11:00 – 18:00
Duminică - 10:00 - 14:00
Luni – închis
Informații la tel.: 0369 101578
E-mail: ticketing@sibfest.ro

În zilele de spectacol la spaţiul de joc, cu 30 de minute înainte de ora de începere a reprezentaţiei.

Read More Teatrul Radu Stanca
Read More Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
Read More Alte instituţii de cultură
Read More Vezi toate evenimentele din Sibiu

Ştiri de la Teatrul Radu Stanca

Programul următor la TNRS:

Joi, 25.05.2017, Ora: 19:00
ANTISOCIAL

Read MoreVezi programul pe luna aceasta

Ştiri de la Teatrul Radu Stanca

19.04.2017

Susține și tu cel mai tânăr actor al TNRS la Premiile UNITER!

La 25 de ani de la acordarea primelor premii din teatrul românesc, pe data de 8 mai, are loc la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, Gala Premiilor UNITER din acest an. Și la această ediție, spectatorii au șansa de a-și susține artiștii favoriți.

Prima etapă a campaniei lansată de UNITER se numește „Artiștii în competiție!” și constă în scurte prezentări video pentru fiecare categorie de premiu, cu scopul de a-i cunoaște mai bine pe participanți. Aceste prezentări pot fi vizionate pe pagina de Facebook a UNITER.

Din data de 19 aprilie, începe a doua etapă a campaniei denumită „Pentru tine cine e câștigătorul?”, în care publicul are un rol activ, acesta fiind invitat să îi susțină pe concurenți printr-un vot online, pe http://www.uniter.ro

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este reprezentat la premiile din acest an de Iustinian Turcu, nominalizat la categoria „Debut”, pentru rolul Georg din spectacolul „Martiri / Märtyrer”, în regia lui Radu-Alexandru Nica. De astăzi, 19 aprilie, îl puteți susține pe cel mai tânăr actor al naționalului sibian, acordându-i votul dumneavoastră, pe site-ul UNITER.

„Indiferent de rolul pe care îl interpretez, nu m-am gândit vreo clipă că voi fi nominalizat la premiile UNITER. Eram la casting la noul spectacol pe care îl montează Silviu Purcărete, când am aflat că sunt pe lista nominalizărilor. A început lumea să mă felicite și nu știam de ce. Am fost fericit, dar pe de altă parte nu știam cum să reacționez, a fost totalmente o surpriză. Știu că e vorba de o șansă enormă. Indiferent că voi fi premiat sau nu, mă bucur că am ajuns până aici. Această nominalizare îmi dă încredere în mine și curaj să merg mai departe în meseria de actor,” a declarat Iustinian Turcu.

Constantin Chiriac, directorul general al TNRS, consideră că tânărul actor poate fi un model demn de urmat pentru tânăra generație: „Teatrul Național Radu Stanca, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Bursa de Spectacole, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu prin Departamentul de Artă Teatrală, CAVAS, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local susțin viitorul creației în acest oraș în care cultura s-a impus ca motor de dezvoltare al comunității. Iustinian Turcu este nominalizat pentru premiul de Debut, la Gala Premiilor UNITER, iar noi toți îl susținem pe el așa cum susținem toți actorii tineri, să devină creatori importanți. Efortul de a juca, după mai puțin de două luni de repetiții, într-o altă limbă (germana), pe care nu o cunoștea și nu o studiase și de a face o creație respectată de specialiști și de public, reprezintă, alături de alte roluri pe care le deține în spectacolele teatrului și ale școlii de teatru, un argument important în devenirea acestui tânăr actor. Îi îndemn pe toți colegii lui de generație să îi urmeze exemplul pentru a asigura o continuitate a calității, pe care toate instituțiile enumerate la început, le-au impus în acest oraș. Mult succes!”

10 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi în data de 8 mai, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru a sărbători performanţa în teatrul românesc.
Spectacolul-eveniment va începe la orele 21.00 şi va fi transmis în direct pe TVR1, TVR HD, TVR Internaţional, Radio România Cultural şi online pe http://www.uniter.ro şi www.tvr.ro.



Adaugă un comentariu

 
 

 
     
Home|Evenimente|Institutii de cultura|Muzee|Istoria culturala|Personalitati|Biserici istorice
© 2011 Primaria Municipiului Sibiu | Design by MB Solutions SRL, All Rights Reserved.