Mâine începe la Sibiu sărbătoarea medievală a burgului: Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane”

24.08.2017


Obscurus Orbis (Letonia), Ambient Folklore (Bulgaria), Szelkakas Company (Ungaria), Zrenjaninski Kamerni Orkestra (Serbia), Novosadski Kamerni Hor (Serbia) și invitații din România: Cimpoierii din Transilvania, Nomen est Omen, Cispus The Art of Fire, Djembe România, Anacronism, Argotica, Paladinii de Terra Medies, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana, Nosa, Asociația Bistrița Medievală, Medieval Art, Noua Acropolă, Asociația „Casa Calfelor”, Grupul Axel, Teatrul Strada, Compania de Teatru Interactiv, Metaphoric, Arca lui Anca, Asociația Culturala BIS, Club Echitație Transylvania, Grupul Saltarello sunt artiștii care vor aduce, în Piața Mare, sute pe personaje și povești ale Evului Mediu, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu. Timp de trei zile, de mâine, 25 august 2017, și până duminică, 27 august 2017, sibienii și turiștii prezenți la Sibiu, în aceste zile, se pot bucura de concerte de muzică medievală, spectacole de teatru și animație stradală, demonstrații de lupte medievale, spectacole pirotehnice, spectacole de dansuri medievale.

Parada festivalului, rock medieval și spectacol pirotehnic în deschiderea festivalului

Mâine seară, la ora 21:00, cei două sute de artiști invitați la festival vor da startul ediției a XVII-a a festivalului, cu tradiționala paradă de deschidere. Punctul de întâlnire cu publicul pentru parada din acest an a festivalului va fi Strada Cetății – Turnul Dulgherilor, parada urmând ulterior un traseu prin Parcul Cetății – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piața Mare. Programul primei seri a festivalului va continua cu un concert de rock medieval al formației Obscurus Orbis din Letonia, care în acest an serbează zece ani de activitate pe scena muzicii medievale în Europa și se va încheia cu un spectacol pirotehnic al trupei Crispus The Art of Fire, spectacol ce va avea loc în zona fântânii arteziene din Piața Mare.

Istoricul Răzvan Pop invită publicul la două tururi ghidate ale burgului

Istoricul sibian Răzvan Pop va fi și în acest an prezent la Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu. După succesul de anul trecut, când foarte mulți sibieni și turiști au participat la aceste evenimente, Răzvan Pop va susține și în acest an două tururi ghidate ale burgului medieval. Ambele tururi ghidate vor avea loc de la ora 10:00 dimineața, în zilele de sâmbătă, 26 august 2017, respectiv duminică, 27 august 2017. Punctul de întâlnire cu publicul pentru aceste două evenimente va fi curtea Bisericii Evanghelice, iar traseul fiecărui tur ghidat va parcurge următoarele obiective din centrul istoric al Sibiului: Piața Huet – Piața Mică – Piața Mare – Piața Schiller – Strada Cetății. Tot sâmbătă, dar de la ora 14:00 de această dată, Răzvan Pop va susține o conferință inedită la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” Sibiu, (Casa Hermes), sala studio, în cadrul căreia vor fi prezentate și explicate fotografii rare din arhiva orașului.

123 de evenimente și 6 elemente de decor în Piața Mare și Turnul Sfatului, în cele trei zile de festival

Programul ediției din acest an este unul bogat, care oferă publicului nu mai puțin de 123 de spectacole diferite, în cele trei zile de festival, pentru toate categoriile de public, de la spectacole de teatru pentru copii, la ateliere interactive, demonstrații de luptă, expoziții de arme și armuri, concerte de muzică medievală, animații stradale, conferințe, prelegeri filosofice, tururi ghidate, spectacole pirotehnice sau demonstrații de măiestrie a meșteșugurilor tradiționale. Atmosfera de Ev Mediu va fi completată în Piața Mare de cele patru elemente principale de decor: scena de asediu cu berbec, sala tronului, încăperea medievală și castelul medieval, al cincilea element de decor poate fi vizitat în Turnul Sfatului, unde, la etajul 2, este reprodusă o scenă de execuție cu călău. Tot în Turnul Sfatului, publicul poate vedea o machetă ce reproduce o scenă de asediu a cetății. Informații complete despre programul acestei ediții a evenimentului sunt publicate pe siteul oficial al festivalului http://www.fmct.ro. Gazdele evenimentului din acest an vor fi actorii Emoke Boldizsar, Bogdan Sărătean și coregrafa neozeelandeză, balerină a Teatrului de Balet Sibiu, Aleisha Gardner, care vor prezenta momentele din festival în limbile română, engleză și germană. Festivalul este organizat de șaptesprezece ani la Sibiu de către Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, cu sprijinul Consiliului Local Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu, partenerilor Hotel Ibis, Pardon Cafe, IVB Media, Ost Cultural Events, Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Take a Smile Photobooth și a partenerilor media Magic FM, Capital Cultural, Profil Cultural, Zile și Nopți, Hermannstädter Zeitung, Sibiu 100%, Tribuna, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, cemerita.ro, Turnul Sfatului, PRO TV.



CALENDAR EVENIMENTE

Alte evenimente:
WOYZECK de Georg Büchner
  • Miercuri, 20.09.2017
  • Ora: 19:00
  • WOYZECK de Georg Büchner
CibinFEST 2017
  • Joi, 21.09.2017
  • Ora: 10:00
  • CibinFEST 2017
Festivalul Egalității de Gen Sibiu, ediția XII
  • Joi, 21.09.2017
  • Ora: 14:00
  • Festivalul Egalității de Gen Sibiu, ediția XII
RUG după romanul lui György Dragomán
  • Joi, 21.09.2017
  • Ora: 19:00
  • RUG după romanul lui György Dragomán